Echipe

Universitatea Babeș-Bolyai (UBB)

Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) este o universitate comprehensivă de cercetare avansată şi educaţie. Prin specializările pe care le deține în cadrul unor facultăți (Facultatea de Geografie, Facultatea de Știința și Ingineria Mediului, Facultatea de Biologie și Geologie), cu experți implicați și în cadrul acestui proiect, UBB are în vedere formarea unor studenți în domenii precum protecția mediului, conservarea speciilor, dezvoltarea teritorială. Una din prioritățile strategice asumate de aceasta pentru intervalul 2020-2024, în conformitate cu Planul Strategic UBB 2020-2024, o constituie consolidarea relației cu societatea, prin accentuarea rolului de formator al bunăstării societății. Prin intermediul unităților de cercetare din cadrul Facultății de Geografie, Universitatea Babeş-Bolyai, s-a individualizat în relația cu societatea drept un partener viabil, onest și cu rezultate aplicative și inovative, generate de racordarea la documentațiile de planificare internaționale și naționale, la sursele de finanțare existente și prin propunerea unei viziuni de dezvoltare argumentată științific.

 

Răzvan BĂTINAȘ

Manager proiect & Expert hidrolog

Sunt cadru didactic în cadrul Departamentului de Geografie Fizică şi Tehnică din cadrul Facultaţii de Geografie a Universităţii Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca. Principalele preocupări de cercetare sunt legate de domeniul hidrologiei, turismului şi calităţii mediului. Ele sunt susținute de realizarea unei colecții științifice bogate de articole, capitole şi cărţi de specialitate. Am avut ocazia să lucrez în diverse proiecte şi contracte de cercetare cu tematică pe domeniul dezvoltării regionale, conservării naturii, relaţiilor transfrontaliere şi amenajării teritoriale și urbane. Sunt o persoană sociabilă, cu afinităţi pentru natură, fotografie, sport şi activităţi în aer liber.

Domenii de interes ştiinţific: Hidrologie, Biodiversitate, Calitatea mediului înconjurător

Gabriela-Victoria UNGUREAN

Manager financiar

Sunt economistă, absolventă a Facultăţii de Ştiinţe Economice a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, cu un masterat în Afaceri Europene şi Management de Proiecte la Facultatea de Studii Europene a aceleiaşi universităţi. În prezent, îmi desfășor activitatea ca administrator financiar la Serviciul Contabilitate al Universităţii Babeş-Bolyai, dar şi în calitate de responsabil financiar şi contabil în proiecte finanțate din fonduri europene. Hobby-urile mele sunt fotografia, călătoriile, istoria artelor plastice, muzica, grădinăritul și lectura.

Iuliu ZĂHAN

Expert achiziții publice

Sunt economist, absolvent al Facultăţii de Business a Universităţii Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, cu un masterat în Managementul Afacerilor la Facultatea de Business a aceleiaşi universităţi. În prezent, activez ca Administrator Patrimoniu la Serviciul Achiziții al Universităţii Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca. Hobby-urile mele sunt sportul, lectura, muzica, agricultura și tot ce ține de comuniunea dintre om și natură. 

Alexandru-Sabin BĂDĂRĂU

Expert biodiversitate

Specializarea mea este conservarea biodiversității. Am absolvit specializarea Cercetarea Mediului Înconjurător, în 1995, la Facultatea de Geografie a Universității Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, iar actualmente sunt lector la Facultatea de Știința și Ingineria Mediului a aceleiași uiversități. Consider că biodiversitatea și conservarea ei constituie unul dintre marile teste ale viitorului pentru România, test care va fi deosebit de greu de trecut de către societate și specialiști, având în vedere natura haotică a dezvoltării economice actuale și modelul social ce există, în prezent, la noi. Din acest punct de vedere, investesc cea mai mare parte a timpului personal acestui scop, participând la multe proiecte de conservare a biodiversității și publicând materiale din domeniul conservării speciilor endemice locale și rare (așa-numitele populații periferice), cele mai amenințate dintre toate, inclusiv din domeniul biochimiei, pentru a sublinia necesitatea conservării acestora.

Domenii de interes ştiinţific: Biodiversitate, Conservarea naturii

Ana-Maria CORPADE

Expert mediu

Sunt lector al Facultăţii de Geografie din Cluj-Napoca din anul 2009, unde desfăşor activităţi didactice şi de cercetare în domeniul mediului. Pe lângă activitatea din mediul universitar, în ultimii 10 ani am participat ca expert independent în numeroase proiecte de evaluare a impactului asupra mediului, de elaborare a unor planuri de management pentru arii naturale protejate sau de întărire a capacităţii administrative a autorităţilor centrale din domeniul mediului.

Domenii de interes ştiinţific: Evaluarea impactului asupra mediului, Conservarea biodiversităţii, Turism sustenabil, GIS

Ciprian CORPADE

Expert mediu

Sunt cadru didactic al Facultății de Geografie din anul 1999, preocupările didactice și de cercetare încadrându-se domeniilor Știința Mediului și Geografie. Pe lângă activitatea universitară, în ultimii 15 ani am fost implicat ca expert independent într-o serie de proiecte de mediu care au contribuit semnificativ la dobândirea unei experiențe practice în domeniile universitare în care activez (evaluare de mediu pentru planuri și proiecte publice sau private, elaborarea de planuri de management pentru arii naturale protejate).

Domenii de interes ştiinţific: Planificare de mediu, Evaluarea impactului asupra mediului, Arii naturale protejate, Biodiversitate

Ioan Valeriu GHIRA

Expert herpetofaună

Am absolvit Facultatea de Biologie-Geografie-Geologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, în 1978, iar în 1979 am absolvit specializarea Ecologie și Protecția Mediului, la aceeași universitate. Din 1995 până în 2020 am fost cadru didactic la Departamentul de Taxonomie și Ecologie al aceleiași universități, iar ulterior am fost cadru didactic asociat la același departament. M-am specializat în domeniul herpetologiei, dar am competențe în domeniile etologiei, zoologiei vertebratelor și conservarea naturii. De-a lungul anilor, am condus și am participat la mai multe granturi și proiecte de cercetare naționale și internaționale, ca specialist herpetolog.

Domenii de interes ştiinţific: Herpetologie, Conservarea naturii

Estera HADA

Tehnician hidrolog

Sunt studentă în cadrul Facultății de Geografie, specializarea Hidrologie și Meteorologie. Născută în județul Alba, am fost dintotdeauna fascinată de natură și dornică de a o explora, așa că geografia a fost domeniul care mi s-a potrivit cel mai bine. Anii de studiu din cadrul facultății mi-au extins repertoriul informațional, studiind despre multitudinea și complexitatea proceselor petrecute în natură, iar dorința mea de explorare s-a amplificat. Consider participarea în acest proiect o reală provocare, pe care o privesc cu entuziasm, dar care mă și responsabilizează.

Gheorghe-Gavrilă HOGNOGI

Expert GIS

Născut în Târlișua, pe meleaguri năsăudene, am absolvit studiile universitare și postuniversitare în domeniul Geografie, în cadrul Facultății de Geografie, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca. În prezent, sunt cadru didactic al aceleiași facultăți. Pasionat de grafică, transpusă în elaborare de materiale cartografice (realizate prin utilizarea softurilor ArcGIS Pro, Corel Draw, Global Mapper, Photoshop), și artă fotografică, printre cele mai importante rezultate ale cercetării menționez implicarea în elaborarea unor articole și proiecte de planificare și amenajare teritorială, geografie regională, biodiversitate și turism.

Domenii de interes ştiinţific: Geografie, Planificare regională și urbană, GIS, RPAS, Guvernanță digitală (DEG), Realitate extinsă (XR)

Cristian Valeriu MALOȘ

Expert biodiversitate

Sunt lector în cadrul Departamentului de Știința Mediului, Facultatea de Știința și Ingineria Mediului, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca. M-am alăturat Universității Babeș-Bolyai în 2008, și sunt lector din 2014, desfășurând cercetări pe proiecte de mediu, în principal proiecte de conservare și GIS. Am fost implicat în peste 25 proiecte legate de GIS, monitorizarea și conservarea naturii și a resurselor de apă. În prezent, predau GIS și statistică spațială.

Domenii de interes ştiinţific: Servicii ecosistemice, Reconstrucție ecologică, GIS

Vlad MĂCICĂȘAN

Expert biodiversitate

Am absolvit studiile de licență, masterat și doctorat în cadrul Facultății de Știința și Ingineria Mediului, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, iar în prezent fac parte din colectivul de cadre didactice al aceleiași facultăți. Am acumulat experiență practică în domeniul sistemelor de management de mediu în timpul masteratului, ca angajat în sectorul privat, iar pe parcursul doctoratului am demarat primele activități de scriere și implementare a proiectelor de mediu. După finalizarea doctoratului, am început să lucrez ca expert GIS / habitate și plante, în proiecte vizând ariile naturale protejate. Sunt pasionat de călătorii, fotografie, acvaristică și IT.

Domenii de interes ştiinţific: Evaluarea impactului asupra mediului, Arii protejate, Sisteme de management de mediu

Ana-Maria POP

Expert conștientizare și comunicare

Perfecționistă, receptivă la noi provocări și experiențe, activez ca cercetător științific în cadrul Centrului de Geografie Regională, Facultatea de Geografie, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca. Absolvind studiile universitare și postuniversitare în domeniul geografiei, în cadrul Școlii geografice clujene, interesul pentru cercetare este permanent alimentat prin elaborarea unor materiale științifice, publicate în articole sau susținute în cadrul unor manifestări științifice, participarea la varii proiecte ce au vizat amenajarea unor teritorii sau organizarea unor conferințe.

Domenii de interes ştiinţific: Geografie regională, Planificarea și amenajarea teritoriului, Guvernanță teritorială, Metode creative sociale

Daniel Andrei SABĂU

Expert hidrolog

Născut în Cluj-Napoca, sunt inginer hidrolog în cadrul Administraţiei Bazinale de Apă Someş-Tisa, Cluj-Napoca. Am absolvit studiile universitare și postuniversitare în domeniul tehnic al Hidrologiei şi Meteorologiei, în cadrul Facultății de Geografie, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca. În prezent, sunt doctorand al aceleiași facultăți. Pasionat de modelare numerică a proceselor hidrologice, transpusă în elaborare de studii şi planuri de acţiune complexe (realizate prin utilizarea softurilor H.E.C; D.H.I; Auto CAD), și geoinformatică. Cu o bună experienţă de lucru în echipă în cadrul unor proiecte, comunicativ, exigent, responsabil, flexibil, sunt actualmente expert în cadrul mai multor proiecte internaționale ale M.M.A.P şi B.M, ce privesc implementarea Directivei 2007/60/CE privind evaluarea și gestionarea riscurilor de inundații. Aria de investigaţie ştiinţifică o constituie Gospodărirea apelor. Printre cele mai importante proiecte la care am luat parte, menționez Studiu integrat privind contribuția ecosistemelor din ariile protejate Natura 2000: Pricop-Huta Certeze și Tisa Superioară la dezvoltarea durabilă a comunităților locale.

Domenii de interes ştiinţific: Gospodărirea apelor, cu subdomeniile: modelare numerică hidrologică, ingineria resurselor de apă, hidrologia bazinelor, hidraulică, limnologie, hidrometrie, hazarde şi riscuri hidrice, sinteze şi regionalizări hidrologice, GPS şi GIS în studiul resurselor de apă, alimentări cu apă şi hidrogeologie, Sisteme suport de decizie.

Dan SUCIU

Web designer

Sunt un designer multi-disciplinar, cu peste cincisprezece ani de experiență în design web și aplicații online. În prezent, sunt managerul departamentului de servicii tehnice în cadrul unei companii canadiene, care dezvoltă aplicații de securitatea muncii, în principal pentru industria grea. Sunt absolvent al Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universității Babeș-Bolyai, cu specializare în Marketing și Dezvoltarea Afacerilor. După ce am finalizat studiile la UBB, m-am înscris la un curs postuniversitar, cu specializare în design digital avansat, și astfel a început cariera mea ca și designer. În timpul liber îmi petrec timpul făcând diferite activități cu familia. Petrec mult timp online de asemenea, fiind mereu în căutarea unor noi tehnologii care îmi pot fi folositoare la muncă sau în viața de zi cu zi. Spre exemplu, am început recent să folosesc Figma pentru prototipuri de interfețe și, în momentul de față, învăț Selenium IDE pentru automatizarea testelor pentru aplicațiile online.

Gheorghe ŞERBAN

Expert hidrolog

Sunt conferenţiar și director al Departamentului de Geografie fizică şi tehnică, din cadrul Facultăţii de Geografie, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, cu o complexă experienţă profesională: 4 ani ca hidrolog la Administraţia Bazinală de Apă „Someş-Tisa”, Cluj-Napoca şi 25 ani ca şi cadru didactic universitar și cercetător la Facultatea de Geografie a UBB. Printre contribuțiile științifice, menționez: 100 studii și articole, din care 13 indexate în WoS și Scopus – 7 WoS cu impact factor, 2 WoS fără impact factor, 4 WoS proceedings; 1 categorie A în Franța; 3 alte Scopus și ERIH PLUS; 1 alt ERIH PLUS; alte 18 BDI; 2 cărți, 2 cursuri universitare, 4 ghiduri practice, 3 capitole în Springer collective books (din care 1 indexat în WoS) și 6 capitole publicate în reviste şi volume de referinţă ale unor edituri naționale recunoscute, 29 proiecte de tip grant şi contracte de cercetare ştiinţifică: 25 naționale și 4 internaționale, din care 4 naționale în calitate de director și 1 responsabil de proiect, și 25 membru în echipa proiectelor.
Competenţe şi aptitudini tehnice în domeniile mecanic, electronic și digital: utilizarea ecosondelor (din 1993), a PC (componente hard şi soft – din 1994), GIS (din 2001), a GPS (din 2004), a stației totale (din 2014), a UAV și a sistemului UAS (din 2014, respectiv 2016)
Competenţe şi aptitudini de gestionare şi utilizare a unor sisteme de operare: Microsoft și Macintosh şi a unor softuri de editare-calcul (Microsoft Office, SPSS, Pages, Numbers), de tip geoinformatic și analiză spațială (ArcView, ArcGIS, ArcINFO, AutoCad, Global Mapper, Quantum GIS), de editare media (Adobe Photoshop, Corel Draw, Final Cut PRO, Screen Flow), de modelare hidrologică și hidraulică (HEC-RAS, HEC-HMS, Mike), de utilizare sisteme UAS (DJI Go4, Drone Deploy, Pix4Dcapture), de procesare produse UAS (Agisoft Metashape), precum și a unor platforme media (Microsoft Teams, Zoom, Skype, Webex, Google Meet), a unor platforme de localizare (Google Earth, Google Maps) etc.

Domenii de interes ştiinţific: Limnologia bazinelor de acumulare, Hazarde și riscuri hidrice, G.I.S. & Hydroinformatics, Alimentări cu apă, Hidrogeologie

Google Scholar: https://scholar.google.hr/citations?hl=ro&pli=1&user=JBtlPRIAAAAJ
Web of Science: https://publons.com/researcher/1171560/gheorghe-serban/
Scopus: https://www.scopus.com/authid/detail.uri?authorId=8502154500
ResearchGate: https://www.researchgate.net/profile/Gheorghe-Serban-2

Ioan TANȚĂU

Expert palinologie, paleoclimat

Sunt cadru didactic în cadrul Departamentului de Geologie, Facultatea de Biologie și Geologie a Universității Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, cu o experiență de 26 de ani. Principalele activități didactice și de cercetare sunt axate pe domeniul Cuaternarului, al palinologiei și cel al hidrogeologiei. Până în prezent, am coordonat și participat la numeroase proiecte de cercetare în cadrul cărora am întreprins cercetări privind reconstituirea vegetației din Cuaternar, cu scopul de a înțelege dinamica vegetației și factorii care pot influența ecosistemele forestiere. În urma studiilor efectuate prin abordări multi-proxy, în special în turbăriile din Romania, am dobândit o bună experiență în reconstituirea modelelor temporale și spațiale ale schimbărilor climatice din trecut și ale răspunsului vegetației la schimbările climatice, la impactul uman și la incendii.  

Domenii de interes științific: palinologie, paleomedii cuaternare

Norwegian Institute for Nature Research (NINA)

Norwegian Institute for Nature Research este o instituţie de cercetare în domeniul științelor naturii și a interacțiunii între societate, resurse naturale și biodiversitate. Totodată, NINA este o instituție de cercetare în ecologia restaurării din Norvegia, contribuind direct la politicile de restaurare și biodiversitate la nivel internațional. NINA deține o experiență complexă în restaurarea ecologică a unei varietăți de ecosisteme: alpine, turbării / zone umede, apă dulce, păduri, zone seminaturale și urbane.

Duncan HALLEY

Cercetător

Cercetător în cadrul Norwegian Institute for Nature Research, dețin peste 25 ani de experiență profesională în obținerea de surse de finanțare, participarea și coordonarea științifică a unor proiecte vizând conservarea naturii. Totodată, am fost coordonator și organizator al unor programe ERASMUS asociate unor lucrări de restaurare din Norvegia.

 

Dagmar HAGEN

Cercetător

Cercetător în cadrul Norwegian Institute for Nature Research, am peste 20 ani de experiență profesională în organizarea și coordonarea unor proiecte de cercetare științifică. Printre acestea, menționez rolul de coordonator pentru angajamentele strategice ale aceleiași instituții privind restaurarea ecologică.

 

Camilla NÆSS

Cercetător

Din 2020, activez în cadrul Norwegian Institute for Nature Research în calitate de Comunicator de știință, fiind responsabilă de relații publice, dezvoltare și coordonare pagini web, coordonarea platformelor de social media, conceperea unor storymap-uri, popularizarea informațiilor științifice în diferite medii etc.